Psalmii tăcerii
***
mult
mai târziu
paloarea unui gând
sau foşnet pare
să descrie
o răsuflare caldă a secundelor
a căror tâmplă
adâncită în
verdele seducător şi colţuros
uită cu totul de supunere
printr-un
curaj de-a se-ndoi de sine
aproape
despărţind de timp lumina
fără s-o orbească
prin
galbenul seducător şi colţuros
ce pare
să nu ne ceară nimic în schimb
doar un curaj de-a ne-ndoi
din când în când
de noi
***
când
inima pustiei
aproape asimetrică
încape-n ficţiunea unui scrib
cu chipul
fericit ea
se conjugă-atunci
cu libertatea calmă a ruinelor
şi
se hrăneşte doar cu
lacrima sălbăticită-a unei lumi
cum
o capcană fascinantă a luminii
cum
printr-un privilegiu
al secundelor
care o cotropesc pe rând
aproape
ajungând la rădăcina casei
prin clinchetul amiezilor
şerpuitor
într-o plutire neverosimilă a lor
în ficţiunea unui scrib
cu chipul
fericit
încât
***
drumul
unui păianjen
nu ducea nicăieri
sau
ducea pretutindeni
pe-o cărare întoarsă
întruna
în punct desenând
amintiri
deasupra mesei de lemn fără
să atragă atenţia
umbrelor stinghere
dintre
cei patru pereţi
cu foşnet
absent
pe care-i dezvrăjea fără să vrea
sporindu-le taina în
capcana privirii înguste
a clipelor
fără să pară grăbit
sub argintul de lună din
spaţiul odăii
plin cu detalii mărunte
pe un braţ al ferestrei
asfinţit şi spectral ca
lumina cu foşnet aproape real
să-l ducă pretutindeni sau poate
nicăieri
