„Poezia modernă în Europa: În Germania este ciudat pentru că a fost un scriitor născut din 1770, Friedrich Hölderlin, care, în viaţa sa literară foarte scurtă, a scos armonii forte apropiate de cele din zilele noastre. În ultima vreme au apărut Rilke, Stefan George şi alţi reprezentanţi ai poeziei moderne germane. În Franţa începe un nou suflu cu câteva poezii ale lui V. Hugo, a înflorit cu Baudelaire (Fleurs du mal), Verlaine, Mallarmé, Rimbaud, Valéry etc. În Italia, D’Annunzio şi Pascali au crescut pomul nou al poeziei moderne, sădit de Carducci… Iată deci, poeţii sunt un product ai vremilor moderne. Fiu al acestor vremi este şi Lasgush Poradeci.“1
Căutam ceva despre poezia din fostul Imperiu Otoman, despre autorii care au scris în persană, arabă sau turcă ori au practicat genurile orientale de poezie din arealul sud-est european şi Balcani, apoi mari poeţi care au petrecut ani din viaţă şi pe teritoriul ţării noastre. Mi s-a părut interesant că unii dintre ei scriau şi în persană sau au fost influenţaţi într-un fel sau altul de limba/ lirica persană/ arabă. Amintesc doi, născuţi la mii de kilometri distanţă unul de altul – Naim Frashëri (1846-1900), considerat întemeietorul poeziei moderne albaneze, nume de seamă al renaşterii culturale naţionale din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, poetul naţional al Albaniei, şi georgianul Besarion Zakarias Gabaşvili, cunoscut după pseudonimul Besiki (Tblisi, 1750 – 25 ianuarie 1791, Iaşi).
Naim Frashëri era de loc din Frashër (în care s-a născut Nasibi Tahir Babai/ Tahir Skënderasi, m. 1835, considerat un sfânt al ordinului albanez Bektaşî, dar şi reprezentant dintru începuturi al perioadei Bejtexhinji), sat în care a fost înfiinţată o şcoală primară mixtă, în 1893, subvenţionată de statul român până în 1915. Satul era locuit şi de aromâni; Thede Kahl consideră că familia poetului ar fi de origini aromâne (vlahe). Adept al ordinului Bektaşi (a scris, de altfel, şi o carte, Fletore e Bektashinjet/ Carnetul/ Caietul Bektaşi, publicată la Bucureşti, în 1896), influenţat în tehnica sa de mari poeţi ai lumii persane ca Attar şi Saadi, a debutat în persană (a scris şi gazeluri, ode/ qaside)2, limbă pe care o cunoştea, ca şi turca, araba şi greaca ş.a.. (A tradus întâi în turcă prima parte a Iliadei, publicată în 1886, la Constantinopol, Iliada. Este primul care a tradus-o în albaneză) Idei legate de acest ordin se regăsesc şi în alte opere ale sale. (În Albania, între secolele al XIV-lea şi începutul celui de-al XIX-lea se folosea şi scrierea turcă otomană-arabă-persană numită Elifbaja – ultima versiune a acestei Elifbaja shqip fiind creată de Rexhep Voka, 1847-1917, poet al literaturii Bejtexhinj, dar şi al mişcării naţionale.) De pildă, în volumul de poeme Luletë e verësë/ Florile primăverii, Bucureşti, 1890, unde sunt vizibile şi influenţe ale marilor poeţi persani. A fost, s-a spus, şi ultimul poet din Balcani care a scris în persană3, însă operele în albaneză cele mai cunoscute le-a publicat în România, la Bucureşti, începând cu 1886.
În Albania de azi, prin secolul al XVIII-lea (pierzându-şi treptat influenţa în secolul al XIX-lea) literatura tip „bejtexhinj“ (din limba turcă, pe filieră arabă/ persană, de la beyte4, prin extensie „poem“) (Robert Elsie – în Albanian literature, an overview of its history and development, în „Österreichische Osthefte“, Viena, 45, 1-2, 2003, p. 243-276 – o numeşte „literatura musulmană“), care scriau în elifba (folosind, alfabetul arab, şi cuvinte persane, turceşti, arabe) şi adepţii bektaşi aveau tradiţie în ce priveşte poezia acelor aşik, cântecele lor numindu-se nefes (respiraţii, ca esenţă a spiritului), acompaniindu-se la bağlama (gen de lăută), bender (tobă), kemence (tip de liră) ş.a., spre final preponderent religioasă, în Georgia era un alt tip de peisaj, deşi nu cu totul şi cu totul diferit, dat fiind că şi pe acolo au trecut, peste secole, mongolii, turcii, persanii, arabii ş.a. De aceea poezia autorilor de aici cunoaşte influenţe interesante. Şi de aceea se dezvoltaseră fenomene ca turnirurile de curte cu poeţi locali şi străini, se întâlneau aezii rătăcitori, dezvoltându-se poezia/ creaţia „aşugă“ (după unii pornită de la Yunus Emre, deşi acesta nu a fost chiar un aşik). Adică a ceea ce în zona turco-arabo-persană se numeau aşık (din arabă – aşeq, îndrăgostit) – poet/ recitator rătăcitor, cu nuanţe/ specificităţi de la loc la loc întâlniţi în Turcia, Azerbaidjan, Georgia, Turkmenistan, Armenia, Iran ş.a. În Caucaz, ca şi în alte locuri, deveniseră faimoase acele mijlises (mejlis/ majales – întâlniri/ concursuri ale unui număr de poeţi rătăcitori). Referitor la acest tip de adunări în lumea persană există şi o antologie, Noz‘hat al-Majāles/ Bucuria întâlnirii grupurilor, cu cca. 4000 de poeme persane a cca. 300 de poeţi din secolele XI-XIII, compilată undeva prin secolul al XIII-lea de poetul persan Jamal al-Din Khalil Shirvani, care a adăugat în carte şi 179 de catrene ale sale, ode, şi 50 de distihuri. Treizeci şi trei de catrene ale lui Khayyam au fost regăsite aici, alături, de pildă, de unele ale lui Avicena. A fost o perioadă în care au scris autori ca Nezim Frakulla (ca. 1680-1760), cunoscut şi ca Nezim Berati sau Ibrahim Nezimi, Hasan Zyko Kamberi, al cărui poem satiric Paraja/ Banii a circulat şi a fost „folosit“ şi în perioada comunistă, apoi Muhamet Kyçyku (1784-1844), considerat un autor „de tranziţie“ către perioada/ poeţii Renaşterii albaneze (Rilindja) din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, sau fraţii Dalip Frashëri, un lider Bektaşî din satul Frashër, Shahin Bey Frashëri, tot Bektashi, ambii având scrieri epice după model persan.
În Albania, din punct de vedere al poeziei/ literaturii, această perioadă, cu autorii ei, se discută adesea de către diverşi critici/ istorici literari parcă mai ales prin prisma istoriei ţinând de otomani, cumva privind „de la distanţă“, în orice caz nu asumaţi cu totul în unele privinţe. Nu detaliem, trecem dincolo de anii „renaşterii“ (Rilindja) albaneze, cu nume mari ale Albaniei legate, într-un fel sau altul, de România, şi purcedem către perioada în care a apărut Lasgush Poradeci, considerat de cei mai mulţi cel mai mare poet albanez al secolului al XX-lea.
Pe scurt, Lasgush Poradeci, pe numele său Llazar Sotir Gusho (27 decembrie 1899 – 1987/ 1988 s-a născut în anul 1899 la Pogradec (orăşel de pe malul lacului Ohrid, de la care şi-a luat pseudonimul poetul). După şcoala elementară în oraşul natal a urmat gimnaziul într-o zonă cu o istorie frământată şi în acele timpuri, la Monastir/ Manastir (azi Bitola, oraş din Republica Macedonia de Nord), la şcoala de limbă română (de altfel, în zonă este o străveche şi numeroasă comunitate aromânească, mulţi sosiţi aici după distrugerea oraşului Moscopole, dar şi din alte locuri). Apoi a mers la liceu la Atena (ultimii doi ani acolo i-a petrecut într-un sanatoriu, bolnav de plămâni), studiile superioare le-a început în România (părinţii l-au trimis aici în 1919), dar le-a finalizat în Austria (cu o bursă de la statul român), cu o diplomă în ştiinţe filologice. A început să publice poezie la începutul anilor 1920, adunându-le ulterior în volumele Vallja e yjeve/ Dansul/ Hora stelelor, 1933 şi Ylli i zemrës/ Steaua inimii, 1937 (acest de-al doilea volum sub îngrijirea şi cu postfaţa lui Mitrush Kuteli; în postfaţa sa la Mitrush Kuteli, Povestiri de la Lacul Albastru5, Luan Topciu scrie: „Acest studiu constituie unul dintre cele mai reuşite studii stilistice despre poezia albaneză în general şi cea lasguşiană în special“)6. Am auzit „poveşti“ frumoase şi despre felul cum au apărut cărţile, felul în care l-a ajutat Mitrush Kuteli, pentru că a publica o carte în condiţiile în care era Poradeci nu era un demers la îndemînă.
De altfel, putem spune că formarea sa intelectuală a fost marcată de şederea în România, la Bucureşti (capitala României şi Viena fiind socotite atunci, nu doar în Albania în această regiune, cele mai bune centre pentru educaţie), unde a activat în cadrul Asociaţiei Albanezilor, devenind secretarul general al acesteia în 1922. Teza sa de doctorat la Universitatea din Graz, Austria, a fost despre Eminescu (Der verkannte Eminescu und seine volkstumlich-heimatliche ideologie/ Necunoscutul Eminescu şi ideologia lui naţională/populară), alcătuită, desigur, pe baza informaţiilor pe care le-a putut avea la îndemînă (unele fragmentare), publicată parţial şi în România7.
Eminescu l-a influenţat nu doar pe Poradeci, ci şi alte nume mari ale literaturii albaneze, mulţi dintre ei educaţi sau care au avut tangenţă cu România, literatura română. Amintim doar pe autorul versurilor imnului Albaniei (Imnul steagului/ Hymni i Flamurit), Asdreni (Aleksander Stavre Drenova; 1872-1947), cunoscător al limbii române, al României, ţară în care a ajuns cînd avea 13 ani, a absolvit universitatea, în care trăit până la moartea sa, şi care păstra în biblioteca sa la loc de prim raft poezia lui Eminescu. Prima dată, pare-se, Eminescu a fost tradus în albaneză, în presa albaneză din România, în anii 20 ai secolului trecut, de către Mitrush Kuteli (pseudonimul lui Dhimitër Pashku), care apoi a publicat şi un studiu despre opera şi viaţa acestuia, apoi de către Poradeci ş.a., până la Ismail Kadare. Eminescu, au remarcat multe voci ale criticii de specialitate, pe drept, l-a influenţat puternic (după unii determinant) pe Poradeci (care scria despre marele poet român că nu e de conceput o „istorie modernă a gândirii“ din zona sud-estului Europei fără a discuta atent, minuţios, despre contribuţia lui Eminescu). Au fost chiar voci care spuneau exagerînd că, pentru unii, Poradeci părea un poet român care scrie în albaneză, despre albanezi.
Aşadar, am ajuns şi la Asdreni, Kutelli ş.a., emigraţia albaneză din România şi rolul acesteia în Renaşterea/ cultura/ literatura albaneză, cercetînd despre felul în care s-a destrămat Imperiul otoman, felul în care s-au petrecut lucrurile în statele din Sud-estul Europei şi Balcani în această perioadă, apoi după Războaielor Balcanice ş.a., în ce priveşte Albania, independentă din 1912, după proclamarea acestui act de către Ismail Qemali, la Vlora, pe 28 noiembrie ş.a. Aşadar, încă era o perioadă complicată şi politic şi din punct de vedere literar/ cultural pentru Albania cînd a apărut pe scena scrisului Poradeci. Ca în multe locuri din fostul teritoriu otoman (inclusiv în Turcia, unde se făcuseră paşi semnificativi, avuseseră loc reforme care cereau eliminarea „arabismelor“ şi „persanismelor“ ş.a. din limbă/ poezie) şi în Albania se cereau schimbări de tot felul, inclusiv în limbajul poetic, multă vreme avînd de-a face cu atâtea „influenţe“, cum am amintit deja. Poradeci, care fusese în contact cu literatură română şi, implicit, cu ce se scria în Europa, este considerat între primii poeţi (după alţii poate primul) care au introdus spiritul modern în poezia albaneză.
Pe scurt, poezia modernă albaneză începe din anii 1930, şi se poate spune, în viziunea majorităţii specialiştilor pe care i-am citit, începe cu doi autori, mai ales Migjeni – Millosh Gjergj Nikolla (1911-1938), din Shkodra – care a trecut primul la o altă etapă, abandonând modalitatea de a scrie practicată până atunci, şi Lasgush Poradeci. Am citit câte ceva din poeziile lui cam odată cu ale altor contemporani ai săi cu Asdreni (1872-1947) – romantic prin excelenţă, Fan Noli (1882-1965) – mai ales cu tentă socială, politică, sau/ şi Migjeni – mesianic, dreptate socială ş.a. L-am văzut pe Poradeci diferit de toţi aceştia. Din postura mea, l-am văzut ca un om în afara curentelor epocii, dar totuşi legat profund de acestea. Cumva o prezenţă aproape exotică, chiar paradoxală (Robert Elsie îl considera una din multele prezenţe paradoxale ale literaturilor Sud-estului Europei). Diverşi critici, specialişti/ critici au remarcat diverse trăsături ale creaţiilor sale, de la misticismul panteist la metafizică, de la păstrarea unor elemente romantice ori chiar clasice, la o manieră diferită de prezentare, modernă. Kosovarul Rexhep Qosja (citat de Robert Elsie) considera că Poradeci se simţea ca un romantic, gândea ca un clasic, era solitar/ ermetic ca un simbolist şi, din punct de vedere formal, precis ca un parnasianist. Indiscutabil educaţia lui în culturile albaneză, apoi, puţin, greacă, dar mai ales română şi, apoi, de limbă germană au făcut ca Poradeci să aibă un alt fel de viziune asupra poeziei decît mulţi alţi conaţionali ai săi. Influenţa poezie române, a lui Eminescu în special (dincolo de tematică şi fel de a scrie, preocuparea sporiră pentru formă, teme/ ritmuri folclorice ş.a.), îşi are un loc semnificativ în creaţia sa. Cert este că, deşi a rămas pînă la sfîrşit, din multe puncte de vedere, un fel aparte de om care îşi vede de drumul său (Elsie i-a spus „outsider“) stilistica, maniera lui de a scrie şi formal şi tematic a influenţat poezia albaneză, cu toate că a fost trecut la „index“ de regimul comunist şi nepublicat multă vreme. Mai mult, în Istoria Literaturii Albaneze, carte publicată sub egida Academiei de Ştiinţe a Albaniei (1985), Poradeci este discutat într-un grup al poeţilor din anii 1930, şi atît. Singura carte care a apărut după 1944 a fost publicată în Kosovo, fosta Iugoslavia, la Prishtina, sub îngrijirea lui Sabri Hamiti (Vdekja e nositit, zgjodhi e përgatiti per shhtyp Sabri Haimiti, Rilindja, Prishtina, 1978)8.
Poezia sa, deşi nu a publicat mult, este „incomensurabilă în privinţa calităţii, concentrării, profunzimii conţinutului filozofic şi a mesajului liric, rezonanţei muzicale interne, purităţii lingvistice a versurilor, capacităţii de plasticizare a viziunilor coerente ale universului, acestea fiind însuşiri pe care le întâlnim şi la contemporanii săi europeni, de altfel, consideraţi novatori de prim rang ai poeziei universale“, scria Luan Topciu,9 adăugînd că poetul a „reuşit să clădească un sistem întreg poetic, corelativ şi coerent în toate componentele alcătuitoare“. În opinia sa, „raţional şi sensibil, pictural şi muzical, oniric şi real, prelucrător fin al limbii, filozof şi folclorist, peisagist şi dramatic, Poradeci creează, astfel, una din cele mai complete şi complexe opere în literatura albaneză“.
După întoarcerea în Albania în 1935, a lucrat ca profesor la Tirana până în anul 1944 cînd, după venirea comuniştilor, cu care nu a dorit să colaboreze, încep persecuţiile, şomajul până la moartea sa, dublate de interdicţia de a mai publica. A trăit în izolare în casa sa, fiind vizitat de puţinii confraţi care nu s-au temut să înfrunte regimul, între aceştia fiind şi Ismail Kadare. După căderea comunismului Poradeci a revenit în discuţie, s-a scris despre el, s-a discutat mult despre rolul său adevărat în poezia albaneză, a fost tradus ş.a. Azi, se poate citi în critica de specialitate albaneză că „este cunoscut mai ales ca poet al dragostei şi al peisajului pe care le-a cântat cu un lirism profund şi sincer, cu gust şi sentimente subtile în culori vii. El a ridicat la perfecţiune experienţa liricii populare. De o inestimabilă valoare poetică sunt şi poemele meditativo-filozofice“. „Versul lui se distinge prin limba frumoasă, curată şi bogată, prin muzicalitate şi variaţiuni prosodice“. „În anumite momente a fost tentat de estetica simbolismului“. (Luan Topciu). Poradeci era, cum am amintit, un cunoscător al poeziei de la acea vreme. A tradus în albaneză operele lui Heine, Maiakovski, A. Puşkin, Goethe ş.a., şi mai ales Eminescu.
Ca şi Eminescu, cunoscător al literaturii române/ europene, Poradeci a fost profund ataşat limbii albaneze (pe care o considera avînd o muzicalitate poetică aparte, făcînd demersuri/ eforturi pentru reformarea acesteia), valorilor naţionale, mediului natural al ţări sale natale, frumuseţii folclorului, legendelor şi mitologiei neamului său, lucru care se vede în opera sa.
Lasgush Poradeci a fost un personaj interesant, cu o viaţă aparte, azi fiind recunoscut drept cel mai important poet albanez al secolului al XX-lea. Luan Topciu (care a tradus în română cîteva poezii ale poetului) spunea că „odată cu venirea lui Lasgush Poradeci la începutul secolului XX, poezia albaneză a intrat pentru prima dată în circuitul larg al valorilor culturii universale“. Pentru noi, românii, este interesant şi prin prisma operei sale şi a locului pe care îl are în istoria literaturii albaneze, dar, poate, mai ales dată fiind maniera în care l-a receptat pe Eminescu şi s-a ataşat de limba şi cultura română, care au contribuit semnificativ la formarea sa.
* Textul a constituit materialul de bază pentru conferinţa susţinută în 14 octombrie 2019, la manifestarea de comemorare a 120 de ani de la naşterea lui Lasgush Poradeci, la Biblioteca Metropolitană din Bucureşti, organizată de Asociaţia Liga Albanezilor din România.
1 Eqrem Çabej, citat de Luan Topciu, în Lasgush Poradeci şi discursul modern al poeziei albaneze, revista „Poezia“, nr. de iarnă, Iaşi, 2019
2 Nu de mult am publicat în Poezia o convorbire cu poetul, scriitorul şi criticul iranian Alireza Ghazveh, fost ataşat cultural la ambasadele Iranului din Tadjikistan şi India, şef la „Consiliului Poetic“ al Ministerului Culturii din Iran, membru al PEN clubului iranian ş.a. care îl cita pe „Na‘im Frasheri“ între autorii care au scris în persană.
3 A scris, cu totul, 22 de opere: una în persană (Tehayyülat/ Reverii, Istanbul, 1884 – ulterior, H.T. Norris, în Popular Sufism in Eastern Europe: Sufi Brotherhoods and the Dialogue with Christianity and ‘Heterodoxy’, London and New York: Routledge, 2006, la p.32, îl numeşte, pentru poemele din acest volum, „Muhammad Iqbal of the West“), patru în turcă, două în greacă şi 15 în albaneză. Aceste opere le enumeră şi descrie, pe scurt, şi Robert Elsie, în Albanian Literature. A short history, I.B. Tauris, Londra, 2005, p. 67 şi urm.
4 Bayt/ beyt: în poezia turcă/ arabă/ persană însemna un vers/ cuplet alcătuit din două părţi aproximativ egale, numite (mesrā).
5 Mitrush Kuteli, Povestiri de la Lacul Albastru, traducere de Renata şi Luan Topciu, postfaţă: Luan Topciu, Editura Privirea, Bucureşti, 2007, 56 p.
6 Şi în revista „Boabe de grâu“ (nr. 3, V, 1934, pag. 176-178), a publicat un articol: Un poet albanez – Lasgush Poradeci.
7 Recent, în revista „Albanica“, Bucureşti, nr. 3 a reapărut un fragment (despre poezia La steaua), preluat din volumul Eminescu în critica germană, Editura Junimea, Iaşi, 1986, selecţia, traducere şi note de Sorin Chiţan. În revista „Poezia“, nr. de iarnă din 2019, au apărut un grupaj de poeme ale lui Poradeci, în versiunea română a lui L. Topciu.
8 Mulţumiri prof. univ. Neli Naço, de la Universitatea „Fan S. Noli“, din Korcea, Albania, care mi-a facilitat consultarea cărţii.
9 Luan Topciu, Lasgush Poradeci şi discursul modern al poeziei albaneze, revista „Poezia“, nr. de iarnă, Iaşi, 2019.
