Tocmai
aseară
discutam
despre dragoste
Tocmai aseară discutam despre dragoste
Ţi-am mărturisit timid că nu am înţeles nimic
Ceilalţi au râs şi am tras cu toţii bilete la loto necâştigătoare
Şi aş fi vrut să vorbesc despre viaţa mea, câte întrebări
O rugăciune întinsă în mod ciudat până la stele, doar ea
Vreo doi paşi pe întuneric
Şi aş fi vrut să mai spun dar ceilalţi râdeau şi am râs şi eu
Şi am plecat tot aşa
Iubirea mea devenise mai mică decât pământul
Fidelitatea mea ceva caraghios
Unghiile înfipte în gât într-un moment oportun
m-ar fi salvat într-un mod
Mult mai blând.
Ce
bine
că nu-mi mai
răspundeţi
Ce bine că nu-mi mai răspundeţi,
Ce fericire că îmi spuneţi că trebuie să plec dar,
totuşi, nu mă daţi afară
O fericire că mi se întâmplă toate astea,
în mirosul curat al toamnei
Pot distinge mai bine duhorile
gustul muced,
toate acele lucruri pe care le-am trăit
se zbat ingenuu în mine disperările apatrizilor,
regretele falselor victime,
gesturile sticloase ale psihopaţilor
care îşi închid ochii noaptea dintr-un simplu reflex
Nu, strigă eugen ionesco dintr-o biată paragină,
în care negaţia nu are valoare
Da, strigă raskolnikov cu ţepii săi violeţi,
de om care a mers până la capăt
în moarte şi în viaţă
Ai curaj să pătrunzi toate astea,
ai curaj să vezi dincolo de geamuri,
de cărţile, de străzile împănate
cu steluţe de plastic peste care cad grei,
enormi,
adevăraţi,
viitorii fulgi de zăpadă
Nu ştim, strigă toate femeile ofilite,
care-şi mută pantofii lor roşii
la colţ de stradă
în loc să-şi împodobească cu vârful lor tăios,
cerceii, dormitoarele,
viaţa.
Masochism 10
ca să mă pot măsura mai bine
scriu pe o listă
numele celor 100 de bărbaţi cu care m-am culcat
nu vreau să uit, adaug în dreptul fiecăruia câte o steluţă
bucuros, îmi mărturiseşti fanteziile tale
cu femei pline de suflet
îţi torn lapte fierbinte peste sfârcuri
m-adaugi în vocabularul ţinut la piept.
În adânc
În adâncul sufletului tău stau stelele
suspendate
şi nu spun nimic
fierul din miezul lor e mânjit cu sânge
sângele tău e greu de fier
în adâncul sufletului
ca într-un lac roşu
stau stelele suspendate.
Nu vă încredeţi
nu vă încredeţi în culori
ele sunt doar reflexul unui refuz al lucrurilor
de a părea ceea ce sunt
nu vă încredeţi în simţuri
lumea e o neştiută distorsionare a neştiutului
nu vă încredeţi în nimic
singură moartea pare, de la distanţă,
o enormă flacără albastră.
