Bună seara tuturor. Generaţia mea vine din altă lume. Sunt un provincial incurabil, aparţin mileniului Doi, de pe când „Miţa Biciclista de provincie făcea ultima cursă cu trupul ei de Davincie“. Deşi am 85 de ani şi alunec spre 86, mă consider încă antum, dar, fireşte, nu integral, cam 80%. Restul până la 100% este reumatism şi cardiologie. Dar merge. Funcţionez. Uneori sunt fiabil ca o maşină germană. Vecinul meu de palier de la 8, domnul avocat Gheorghe Vasiliu, postum, susţinea că-ntr-o zi din viitor, cândva, „mulţimea anonimă se va avea în vedere“.
Acel „cândva“ e acum.
După ce mi-am găsit Bacăul, acum îmi aflu Botoşanii.
Acum, după ce vreme de o jumătate de veac am umblat hai-hui, un flutură vânt printre poeţi şi generaţii literare, poate un acrobat, poate un clovn; acum aş putea spune că m-am inventat singur cuc, la Bacău, într-o mahala, departe de carnagiul bucureştean. Învăţând să scriind.
Onorată asistenţă, Domnule Primar, Domnule Preşedinte de Consiliu, Domnule Preşedinte al Uniunii Scriitorilor, Domnilor Consilieri, Domni şi Doamne pur şi simplu, prieteni, Oameni din Oştirea lui Eminescu, Dragă Gellu Dorian, cinstite gazde,
Mă uit în urmă ca într-un vis adânc. Seria mea biologică e pe sfârşite. Mulţi confraţi s-au retras discret în Istoria Literaturii Române, cei care au binemeritat, fie măcar şi în Adendda, pe strapontină. Dar şi acolo e un du-te vino continuu. Şi acolo, în viaţa postumă există şicane, protocoale, dizidenţe, amantlâcuri. Scriitor fiind, n-ai unde să evadezi. Cărţile te ajung din urmă.
Ca supravieţuitor al anilor 60, poezia m-a trecut toate punţile, m-a împăcat cu lumea şi deşertăciunile ei minunate, Poezia a fost drogul care a făcut să-mi bată inima. Fie chiar şi duminica.
Dar mai ales astăzi, aici, sub cupola Eminescu, integrat în acest florilegiu de poeţi, irepetabil, inubliabil. Aur curat pentru limba română.
Aici unde, protejaţi de prestigiul Marelui Poet, ca-n Grecia lui Pericle se acordă lauri Poeziei.
Credeţi oare că suntem anacronici, vetuşti, atemporali în acest veac confuz, hiperpragmatic, neprietenos culturii? Noi ştim că Poezia îmblânzeşte fiara din om şi aprinde în ochiul tulbure licărul iubirii şi al inteligenţei. De aceea spălătorii de creiere nu-l vor iubi pe Eminescu.
Noi, cei trecuţi de 80 suntem obişnuiţi cu perindarea lumilor. Noi vedem cum noile ideologii îşi rinocerizează captivii. Cum spiritul este îmbrâncit în divertisment şi derizoriu. Cum se delimitează orice, naţiune, patrie, familie, elite, istorie, geniu, credinţă. Un nou limbaj de lemn îl dizlocă pe cel vechi. Soclurile sunt păstrate, se înlocuiesc doar idolii. Se inoculează alte valori ca să obţinem omul de care este nevoie, individul confuz, fanatizat, a-cultural.
De aceea Eminescu deranjează ignoranţa globală. Eminescu coagulează spiritul naţional. Eminescu nu este pe placul corectitudinii politice.
Ziua de 15 ianuarie este una din zilele astrale ale românilor.
Botoşanii cu iluştrii lui geniali este Florenţa noastră.
Da, acest Premiu Naţional Instituţionalizat Mihai Eminescu pentru poezie semnifică permanenţa unui Templu Spiritual rezistent la eroziunea vremurilor tot mai vitrege.
Se cuvine, deci, să fim recunoscători gazdelor. Au fost perfecte; Domnului Primar şi consilierilor, prietenului Gellu Dorian cu oştenii lui hyperionici care gestionează creativ inepuizabilul zăcământ aurifer Eminescu. Iar dacă Premiul iscă uneori mici turbulenţe, înseamnă că este viu. Ca viaţa.
Mulţumesc obştei scriitoriceşti, poeţilor, criticilor, editorilor şi cititorilor care m-au ajutat să devin Ovidiu Genaru.
Datorez mulţumiri şi soţiei mele, Cristina, care mă îngăduie când bombănesc noaptea prin bucătărie în căutarea virgulei pierdute.
Mulţumiri speciale exigenţilor juraţi, precum şi Preşedintelui Juriului, Domnul Nicolae Manolescu, mereu în formă, care, mizând pe numele meu dintr-un grup valoric egal m-au declarat câştigător.
Premiantul este doar norocosul clipei.
Al Dumneavoastră, oxigenat şi asfixiat de emoţie
Ţările fără poezie sunt sortite frigului.
*
Discurs ţinut în gala de decernare
a Premiului Naţional de
Poezie „Mihai Eminescu“
pe anul 2019, 15 ianuarie 2020