3 iulie [1942], Miorcani
Scrisoarea a II-a
Nelli1 dragă,
Sunt de aproape o săptămână la Miorcani, în mare linişte şi singurătate.
Închipuieşte-ţi un peisagiu de stepă, ondulat ca o mare. Prutul şerpuieşte argintiu, undeva, prin apropiere. Cred că numai Sadoveanu l-ar putea descrie. Parcul – care înconjură conacul – este vast şi sălbatic. Imaginaţia mea îl transformase într-o junglă, cândva, într-un an al copilăriei.
Conacul descinde parcă dintr-un roman al lui Turghenief sau al lui Tolstoi.
În încăperile sale, somptuoase şi totuşi atât de cald intime, mobilate într-un stil de o aristocraţie desuetă, nu te-ar surprinde să întâlneşti, într-o rochie de crinolină, conturul Zenaidei sau al Anei Carenina.
Totul îmi pare aci: naiv, vechi şi uşor nostalgic. Ai mereu impresia că citeşti o carte cu poveşti sau că răsfoieşti un album cu fotografii desuete.
Ziua se scurge molcom şi cuminte, în tovărăşia căţelei mele de vânătoare, care are ochi blânzi de căprioară şi bot bărbos de călugăr.
Spre seară, când cerul începe să se rumenească a amurg, se aud din depărtare tălăngile vitelor care se întorc de la păşune.
Apoi seara, în salonul conacului, se aprinde lampa de gaz, cu glob vioriu. (Aci nu există lumină electrică.)
Şi apoi vine noaptea, cu puzderia ei de stele…
Şi aşa, foile calendarului se succed pe rând, simplu şi liniştit, ca o cădere de frunze, într-un început de toamnă…
A sosit ceasul de taină al lămpilor. Umbrele mă împresoară ciudat, dându-mi senzaţia că mă destram treptat în ceaţă.
Dinu
*
Fragmente din volumul Biruinţa
unei iubiri.
Dinu şi Nelli Pillat, Pagini de corespondenţã,
Ed. Humanitas, Bucureşti, 2008.
1 Cornelia Filipescu, viitoarea soţie a lui Dinu Pillat